Pufilica's Blog

Posts Tagged ‘gandeste

Când vine vorba de procesarea informaţiilor, creierul pisicii bate un supercomputer cu 100 la 0. Concluzia a fost trasă recent de un grup de cercetători americani de la Universitatea din Michigan, care încearcă să producă o nouă generaţie de cipuri bazate pe modelul creierului pisicii.


Într-un calculator convenţional, doar câteva elemente sunt interconectate, astfel că acesta funcţionează numai într-un mod liniar. În schimb, creierul unei pisici elaborează informaţiile “în paralel”, efectuând mai multe operaţiuni simultan. Acest lucru permite, de exemplu, recunoaşterea instantanee a unei feţe.

Oamenii de ştiinţă susţin că unei pisici îi este de ajuns o secundă pentru a memora un chip şi a-l ţine minte până când va muri. Modul în care un om priveşte sau tratează o felină la prima vedere îi rămâne acesteia întipărit toată viaţa, iar atitudinea pisicii este dictată de această primă amintire.

Procesează de 100 de ori mai repede

Potrivit cercetătorilor americani, creierul unei pisici are răspunsuri la senzaţii şi amintiri de 100 de ori mai rapide decât supercomputerul Jugene, cel mai performant computer civil din lume, care poate simula activitatea unui miliard de neuroni.

Abia în anul 2015 va exista un creier electronic mai deştept decât o felină

Compania IBM s-a angajat ca până în 2015 să producă un cip care să conţină un număr de neuroni echivalent cu 10 creiere de pisică. La “Supercomputer Conference”, ce are loc în Portland (SUA), a fost făcut un anunţ interesant de către grupul de cercetare IBM din Almadan Research Center.

Acesta a reuşit să simuleze, în cadrul proiectului SyNAPSE, funcţionarea unui creier compus dintr-un număr de neuroni şi de sinapse ce îl depăşeşte pe cel al unei pisici. Simulările anterioare atinseseră doar nivelul creierului unui şoarece.

Anunțuri
Etichete: ,

Nu-i asa ca sunt frumoasa?

o pisica dragutza inconjurata de stelutze

sunt sclipitoare ca o printesa!

Calendar

Decembrie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Adopta o pisica si castiga dragostea ei neconditionata!

un suflet mic pentru un om mare

Motanelul lui mama

Pufuletz

Chiar sunt fotogenic!de aceea ma pozeaza mama asa mult!

Arhive

Exprima-ti parerea,sunt curioasa ce crezi!

Click aici pentru a te inscrie la acest blog si pentru a primi notificatii pe email despre cele mai noi si interesante postari

Alătură-te altor 8 urmăritori