Pufilica's Blog

Archive for the ‘Povesti cu animale’ Category

Pisica Petrică şi şoarecele (Diodor)

Demult de tot, pe când animalele abia fuseseră domesticite, şoarecii şi pisicile trăiau în armonie. Nu era nici vorbă de ceartă şi alergătură între aceste animale şi nimeni nu s-ar fi gândit că lucrurile vor sta cu totul altfel.

Pisicile să prindă şoareci? Nici pomeneală! Mâncau impreună, dormeau împreună, se jucau şi se plimbau cât era ziua de lungă.

Toţi câinii erau invidioşi pe această prietenie dar se mulţumeau cu atenţia deosebită pe care o primeau din partea oamenilor. Câinii aveau voie să doarmă la intrarea în case şi chiar la căldură pe timp de iarnă, erau răsfătati cu mâncarea cea mai bună şi preţuiţi pentru calităţile lor deosebite de paznici.

Pisicile în schimb dormeau pe unde apucau şi se mulţumeau cu resturile de la masa câinilor. Oamenii încă nu descoperiseră la ce le-ar putea folosi o pisică şi de multe ori le alungau de prin curţile lor.

Şoriceii nu-si bateau capul cu oamenii şi furau mâncare de oriunde apucau, lucrând umăr la umăr cu pisicuţele.

Toate astea s-au schimbat într-o bună zi când un copil care se juca la soare, a zărit un pui de pisică. I s-a parut un animal foarte drăgălaş şi a început să-l strige. Pisica s-a apropiat timid şi încet-încet s-a lăsat mângâiată. Copilul râdea fericit şi mângâia pisoiul pe toate părţile. Animalul nu înţelegea prea bine ce i se intâmpla dar s-a surprins torcând şi răsucindu-se de placere exact aşa cum făcea când bea lapte de la mama lui.

Toata curtea părea că înnebunise. Câinii mârâiau furioşi, şoriceii se ascundeau prin colţuri şi vorbeau indignaţi despre trădare şi celelalte pisici se apropiau speriate dar curioase.

De la atâta zgomot tatăl copilului s-a oprit din treabă şi a ieşit afară să vadă ce se întâmpla. A încercat să gonească puiul de pisică dar copilul a început să plângă şi l-a strâns tare în braţe. Înduioşat, tatăl a hotărât că va primi pisica în casă, dar că o va alunga imediat dacă se va ţine de năzbâtii şi stricăciuni.

Pisoiul era în culmea fericirii. Dormea la căldură, era alintat în fiecare zi şi primea aceeaşi mâncare pe care o primeau şi dulăii de pază.

Toată şoricimea părea însă că luase foc şi vechea prietenie fusese deja uitată. Pisicile nu mai erau primite la masa şoarecilor şi se organiza o adevarată revoltă pentru a-l alunga pe pisoi din casă.

Un şoarece mai gras a avut ideea să strice toată mâncarea din casă, pe când dormeau toţi şi să presare frimituri şi resturi în dreptul culcuşului pisoiului.

Planul său a funcţionat perfect. În dimineaţa următoare când oamenii au văzut paguba, au fost convinşi că pisoiul era responsabil şi l-au aruncat înapoi afară.

Toţi şobolanii şi şoriceii se tăvăleau prin praf de râs iar pisicile mai bătrâne bombăneau: “Aşa-i trebuie! Dacă nu şi-a văzut lungul cozii! Ce-a căutat să doarmă cu oamenii?!”

Puiul de pisică nu s-a lăsat însă şi s-a jurat că se va răzbuna pe sabotori.

În seara aceea a fost convocată o şedinţă pisicească secretă şi pisoiul le-a povestit tuturor cât de frumos era în casa oamenilor, ce mâncare primea, unde dormea şi cât de răsfăţat era tot timpul. Toate pisicile au strigat că vor şi ele să locuiască în case şi că s-au săturat să mănânce resturile şoarecilor şi ale câinilor. Atât i-a trebuit pisoiului pentru a da naştere unei adevărate revoluţii.

Din noaptea aceea a început alergătura şoarecilor şi alungarea lor din curţile oamenilor. Îi vânau prin cămări, prin bucătării, prin coteţele găinilor şi apoi îi adunau pe toţi în faţa caselor. Nici o pisică nu s-a mai gândit să se joace cu un şoarece şi nici un şoarece nu şi-a mai împărţit prada cu o pisică. Se purta un adevărat război.

Oamenii au fost atât de fericiţi să scape de prădători încât pisicile şi-au câştigat astfel dreptul de a sta în casă, cu condiţia să prindă şoareci şi să toarcă frumos.

Şi uite aşa dragii mei, şoarecii şi pisicile s-au certat definitiv şi au ajuns din prieteni, duşmani.

Şi-am încălecat pe-un pisoi,

Plin cu poveşti, numai pentru voi!

Etichete: , ,

Pe la mijlocul verii puiul de căprioară a rămas singur pe lume. Mămica lui îşi prinsese piciorul într-o capcană pusă de vânători. Puiul privi cum oamenii o iau şi o duc departe, într-un loc neştiut de el. În tot acest timp, deşi i se frângea inima de durere, puiul stătu cuminte, ascuns prin frunzişul des, aşa cum îl îndemna mama lui pe limba căprioarelor, pe care oamenii – din fericire – nu o cunosc.

Puiul era destul de măricel, însă nu apucase să înveţe toate locurile cu iarbă bună de mâncat şi nici cum să se apere de duşmani. Se plimba singur prin desişul pădurii fără să bage prea mult de seamă la pericolele care îl pândeau.

Iepure şi căprioară

Deodată, în cale îi apăru un lup. Ce să facă? Pe unde să-şi afle scăparea? Dar iată că un iepuras sprinţar sări pe cărare. Zăpăcit, lupul pierdu din vedere puiul de căprioară, iar acesta avu timp să o ia la goană şi să se ascundă la rădăcina unui copac. Lupul îl fugări o vreme pe iepuras apoi, obosit, plecă să-şi caute o altă pradă. După un timp, puiul de căprioară se întoarse la locul în care îl întâlni pe salvatorul său. Urechiatul îl conduse într-o poiană cu iarbă fragedă, ferită de pericole.

Timpul trecu, toamna scutură frunzele copacilor, apoi iarna aşternu un strat gros de omăt peste pădure. Puiul crescu mare şi deveni o căprioară frumoasă şi înţeleaptă. Însă prietenia dintre cele două animale a rămas la fel de puternică.

Iarna, hrana în pădure e greu de găsit pentru animale mai mici cum e iepuraşul. Căprioara sapă cu copita puternică sub omătul îngheţat până ajunge la firele de iarbă şi la muguri. Apoi îl invită şi pe iepuraş la gustare. Cele două animale le dau oamenilor care le zăresc împreună o adevărată lectie de prietenie.

Etichete: ,

Pisica si ras (irinuka_matei07)

Odinioara, pisica si rasul traiau laolalta, ca niste neamuri adevarate.

Pisica il invata pe ras tot felul de lucruri, si intr-o zi ii spuse:

– Oamenii au foc, am sa merg sa le cer, ca sa ne fierbem si noi mancarea.

Si pleca pisica in sat, dupa foc. Oamenii o primira bucurosi si o poftira in casa. Aici simti mirosul grozav de imbietor al orezului care fierbea in oale. Tare ar mai fi gustat din el, dar orezul nu era inca fiert. Pisica lua un lemn aprins ca sa-si faca foc si pleca spre padure.

Cand ajunse destul de departe de sat stinse lemnul si se intoarse iar la oameni, spunandu-le ca se stinsese pe drum. Dar orezul nu fiersese inca. Lua iarasi un lemn de pe foc si porni spre casa, dar pe drum il stinse din nou –  si a tot facut asa pana ce orezul s-a fiert.

Oamenii o poftira la masa si ea se aseza bucuroasa. „Ce gustos este!” – gandea pisica sorbind din fiertura – „Tare buni sunt oamenii si grozav stiu sa gateasca.” – si, uitand de foc, se intoarse in graba acasa si-i spuse rasului:

– Oamenii sunt foarte priceputi si primitori, hai sa traim printre ei.

Rasul nu vru sa plece, chiar incerca sa o opreasca si pe pisica. Atunci pisica se hotari sa plece singura. Se apropie prietenoasa de ras si-i spuse:

– Hai sa te invat cum sa te catari in copac.

Rasul, bucuros, facu asa cum a fost invatat, numai ca pisica i-a aratat doar cum sa urce, si nu cum sa si coboare. Cand a ajuns in varful copacului, rasul nu mai stia ce sa faca, iar pisica se strecura repede printre crengi, cobori si fugi repede la oameni.

Rasul nu mai putu cobori din copac. Foamea ii sfasia stomacul. Pana la urma, nemaiputand rabda, sari pe crengile subtiri, cum vazuse ca a facut pisica, dar cazu cu capul in jos si se lovi foarte tare la ceafa. De-atunci rasul umbla cu capul in jos, ii chioraie intotdeauna stomacul, poate sa se catere in copaci, dar nu stie sa mai coboare.

Etichete: , ,

Pisica Tom si soarecele (Diodor)

Soarecele cel mai batran din oras le-a poruncit intr-o dimineata tuturor soriceilor sa se adune in piata.

– Dragi vecini! le-a spus cu o voce impuntoare. V-am chemat ca sa vedem daca impreuna putem gasi o solutie pentru problemele pe care ni le cauzeaza dusmanul nostru de moarte, domnul Motan.

Si toti soarecii au inceput sa se planga de comportamentul motanului.

– Bine, bine, a rostit soarecele batran, incercand sa faca liniste. Nu v-am chemat sa ascult plangerile voastre. Ascultati-ma!

Soarecii au tacut si linistea s-a lasat peste piata.

– Ceea ce trebuie sa facem acum, a continuat soarecele sef, este sa cautam o solutie. Ganditi-va putin, sa vedem daca veniti cu vreo idee.

Soarecii au inceput sa gandeasca, pana cand unul dintre ei a rostit:

– Ceea ce trebuie sa facem este sa-l atacam pe motan si sa-l invatam minte!

– Asa, asa! incuviintara multi.

– Nu putem face asta, spuse soarecele batran, chiar daca il atacam toti, tot ne va invinge. Este mult mai puternic ca noi, dupa cum stiti. Hai sa gasim alta idee!

– Am putea sa punem paznici!

– Nu spune prostii!

In sfarsit, nimeni nu gasea nicio forma de a-l invinge pe motan.

– Singurul lucru pe care il putem face, a spus seful soarecilor, este sa avem mai multa grija si sa ne ascundem ori de cate ori simtim chiar si cel mai mic pericol. Adica ceea ce am facut dintotdeauna. Nu exista alt remediu.

Majoritatea soarecilor i-au dat dreptate sefului, insa numai unul a spus:

– Parca ati fi neghiobi! Solutia este foarte simpla: ii punem motanului un clopotel. Astfel vom sti mereu pe unde merge si vom avea timp sa ne ascundem.

– Ura! au strigat soriceii.

– Foarte bine, a rostit soarecele batran, mi se pare o idee buna. Dar ati uitat ceva important: cine ii pune motanului clopotelul?

Nimeni nu a raspuns, si unul cate unul, soarecii au parasit piata.

Etichete: ,

Pisici  (Leo)

A fost o data, demult, o imparatie a pisicilor intr-un loc nestiut de niciun om. Era o imparatie imensa cu pomi inalti, tunele si fel si fel de ascunzisuri, castele impunatoare, regi, printi si printese.

Probabil ca deja v-a umflat rasul si nu puteti sa va inchipuiti un motan cu coroana de rege. Ei bine regele acestei imparatii era motanul birmanez Kraus si avea o mantie lunga din piele de soricel, ba chiar si o coroana din oase de peste.

Regele Kraus domnea peste regatul pisicilor de zeci de ani si locuia intr-un cartier mare pe cea mai frumoasa alee din toata imparatia. Era casatorit cu regina birmaneza Mita si aveau noua pui: Zuzu , Pufi, Moxi, Sisi, Figaro, Jinxy, Sasa, Cuchi si Soso.

Kraus a domnit in pace, fara razboaie cu Regatul soarecilor sau cu Imparatia dulailor si era multumit de toti supusii sai. Singura lui problema era ca obosise destul de rau. Un motan ca dumnealui are nevoie de multe ore de somn si relaxare. Nu mai era de mult un pisoi in toata puterea. De aceea planuia cu regina Mita o iesire la pensie glorioasa. Isi doreau sa se mute intr-un loc mai calduros, cu mancare mai buna si cat mai multe perne pufoase. Nu puteau sa plece insa fara sa lase un succesor la tronul imparatiei pisicilor.

Aveau de unde alege. Din cei noua pisoi, patru erau baieti. Regulile in imparatia pisicilor erau insa clare: nimeni nu putea fi rege fara sa fie casatorit.

Regele Kraus a comandat organizarea unui bal nemaipomenit pe aleea Tomberoanelor si a invitat cele mai frumoase pisici de maritat de prin zona.

Figaro era singurul motanel cu ganduri de insuratoare. Fratii lui se mai jucau cu ghemotoace de lana si nici nu se gandeau se preia conducerea imparatiei.

Asadar pisoiul cel mai mare a imbracat mantia tatalui sau si s-a prezentat la bal cu coada tremurand. Pe aleea Tomberoanelor muzica si voia buna l-au intampinat. Pisici care mai de care mai blanoase si cu boturile mai turtite il salutau emotionate. Nici una dintre pisicile acestea persane, considerate de vita nobila si deosebit de frumoase nu-l atrageau.

Spre disperarea regelui Karus si a reginei Mita, Figaro s-a asezat in spatele unui tomberon, a desfacut cu ghearele o cutie de sardine si s-a pus pe mancat. Degeaba parintii il implorau sa invite si el o pisica la dans, sa se  gandeasca la batranetea lor si sa se insoare o data. Lui Figaro nu-i placea nicio pisica.

Cand toata imparatia se pregatea sa plece de la bal pentru ca se transformase intr-un dezastru, Figaro a simtit ca viseaza. Pe capul tomberonului in spatele caruia se asezase el,  a sarit o pisica portocalie de toata frumusetea. Avea blana potrivit de lunga, ochii mari si verzi, varfurile labutelor parca inmuiate in lapte, coada lunga si subtire cum numai printesele o au.

A fost dragoste la prima vedere. Figaro a invitat-o la dans  si pe tot parcursul melodiei a simtit ca pluteste cu pisica portocalie in brate. Nu a stat pe ganduri si a cerut-o in casatorie.

Pisica era bulversata. Ea nici macar nu stia ca exista o Imparatie a pisicilor, un rege, sau o regina. Ajunse la acest bal intamplator, fugarind un soricel.

Era o pisica tinuta in casa, rasfatata, pieptanata si imbuibata cu mancare. Nu mai vazuse niciodata pana atunci aleea Tomberoanelor. Pentru ca era o pisica aventuriera i s-a parut minunat sa devina regina si sa traiasca in Imparatia pisicilor. Avea de trecut un singur obstacol … stapanii. Nu putea sa plece pur si simplu de acasa. Ei avusesera grija de ea si o iubeau mult. Cum ar fi putut sa-i paraseasca?!

Pisica portocalie i-a spus lui Figaro ca-i accepta cererea in casatorie, numai daca o ajuta sa gaseasca o modalitate prin care sa plece de acasa fara sa-i supere pe oamenii care au avut grija de ea.

Disperat Figaro s-a dus direct la regele Kraus sa-l anunte ca si-a gasit mireasa si are nevoie de un sfat.

Auzind batranul Kraus povestea pisicii portocalii, a inceput sa rada pe sub mustati.

– Mita vino repede ca am gasit unde sa iesim la pensie!

– Vin acum draga Kraus!

– Dar tata, cum ramane cu problema viitoarei mele sotii?! A scancit Figaro ingrijorat.

– Noi suntem solutia la problema voastra fiule! Portocalia vine la castel cu mataluta iar eu si maica-ta ne mutam in vila sotioarei tale ca sa le alinam suferinta stapanilor.

– Si o sa mearga tata?

– Crede-ma ca oamenilor o sa le para rau dupa Portocalia, dar cand eu si Mita o sa aparem in peisaj, dragalasi si infometati, o sa fie atat de ocupati sa aiba grija de noi incat o sa uite cat ai clipi de suferinta.

Zis si facut! Kraus si Mita au iesit la pensie si acum sunt cele mai rasfatate pisici. Dorm in varful patului, pe perne pufoase, mananca cele mai alese mancaruri si sunt mangaiati toata ziua buna ziua. Stapanii pisicii portocalii s-au atasat de fostul rege si fosta regina si sunt fericiti cu noile lor animale de companie.

Regele Figaro si pisica devenita „Regina portocalie” au facut o nunta fastuoasa si apoi au plecat in luna de miere la vanatoare de soricei. Iar de cand s-au intors, domnesc in pace si cu multa iubire.

Si-am incalecat pe-o pisica, si v-am spus o minciunica.

Etichete: ,

Nu-i asa ca sunt frumoasa?

o pisica dragutza inconjurata de stelutze

sunt sclipitoare ca o printesa!

Calendar

August 2017
L M M M V S D
« Mai    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Adopta o pisica si castiga dragostea ei neconditionata!

un suflet mic pentru un om mare

Motanelul lui mama

Pufuletz

Chiar sunt fotogenic!de aceea ma pozeaza mama asa mult!

Arhive

Exprima-ti parerea,sunt curioasa ce crezi!

Click aici pentru a te inscrie la acest blog si pentru a primi notificatii pe email despre cele mai noi si interesante postari

Alătură-te altor 8 urmăritori